Feb 25, 2015 - Mancaruri cu carne
Daca va aduceti aminte, cu vreo doua saptamani in urma am postat o poza cu un pui pregatit la cuptor de Oana, dupa o reteta a Sylviei. Atat de bun a fost, ca am cumparat si eu unul zilele trecute si le-am facut copiilor. Fraged, suculent, aromat, nu mai stiu cum sa il descriu, dar va indemn si pe voi sa-l pregatiti. Merci, Sylvie! :)
Iata si reteta mea de pui la cuptor cu plante aromatice:
Am incins cuptorul la 200 grade.
Am curatat si spalat puiul, dupa care l-am asezat in tava in care il voi pune la cuptor.
Am amestecat untul cu verdeata tocata marunt, sare si plantele aromatice.
Cu untul aromat am uns puiul pe sub piele: pe piept, pe spate, pulpe si aripi, dupa care am folosit restul de unt pentru a-l unge si pe deasupra. Am "cremuit" bine puiul, pentru o piele frumos colorata si rumena, dupa care am mai presarat ceva sare si plante.
Am stropit puiul cu vin, am adaugat si cateii de usturoi, dupa care am pus tava la cuptor pentru 1 ora.
Puiul incepe sa se rumeneasca frumos, asa ca din cand in cand am avut grija sa il stropesc cu zeama din tava. De jur-imprejur am aranjat ciupercile si rosiile cherry.
Am mai lasat puiul la cuptor pentru 30 minute.
Am aranjat puiul pe un platou si l-am inconjurat cu ciupercute, rosioare si catei de usturoi. Va poftesc si pe voi la masa!