Jun 8, 2014 - Mancaruri cu carne
Operatii pregatitoare
Carnea se spala, se scurge de apa si se portioneaza. Morcovii, patrunjelul radacina si ceapa se curata, se spala si se taie sferturi. Faina se cerne. Orezul se alege de impuritati si se spala. Ouale se spala, se dezinfecteaza, se trec prin jet de apa rece si se separa albusurile de galbenusuri. Lamaia se spala si se extrage sucul.
Tehnica prepararii
Carnea se fierbe in apa cu sare, se spumeaza, se adauga ceapa, morcovi, patrunjel radacina si se fierb circa 30 minute. Faina dizolvata cu 100 g supa de carne se adauga in 100 g unt incalzit, se adauga circa 1,3 l apa si se fierbe 30 minute. Se retrage vasul de pe foc, se adauga galbenusuri, suc de lamaie sau sare de lamâie, carne, sare si se fierb impreuna inca 10 minute. Orezul se inabusa in 50 g unt, se adauga 700 g supa de carne si se fierbe la cuptor 20 minute, cu vasul acoperit.
Prezentarea si servirea
Preparatul se prezinta pe platou sau farfurie. Se serveste cald.