Jun 4, 2014 - Mancaruri cu carne
Operatii pregatitoare
Carnea se curata de pielite, se spala, se taie câte 3-4 bucati la o portie. Ceapa se curata, se spala, se taie marunt. Ardeiul gras se curata,se spala si se taie fasii subtiri. Morcovii si telina se curata, se spala si se rad prin razatoare fina. Cartofii se spala, se curata de coaja, se spala si se taie cuburi mici. Ouale se spala, se dezinfecteaza, se trec prin jet de apa rece. Usturoiul se curata, se spala si se taie marunt. Patrunjelul verde se curata, se spala si se taie marunt. Faina se cerne. Ardeiul iute se spala si se taie marunt. Pasta de tomate se dilueaza cu 100 ml apa.
Tehnica prepararii
Ceapa se inabusa in 100 g ulei cu 100 g supa de oase, impreuna cu morcovii si telina. Se adauga pasta de tomate, bucatile de carne, supa de oase (circa 400 g) si se lasa sa fiarba circa 60 minute. Din oua, faina, sare si putina apa (50 ml) se prepara o coca de consistenta tare, din care se taie bucati mici (cat o aluna), care se fierb in apa cu sare, formându-se galuste. In sosul cu carne se adauga boia de ardei dulce, ardei iute, sare, piper, usturoi, cimbru, chimen si se continua fierberea circa 60 minute. Se adauga galustele si se mai fierb 5 minute. Separat, se fierb cartofii in apa cu sare.
Prezentarea si servirea
Preparatul se prezinta pe platou sau farfurie, cu fasii de ardei gras si cartofi natur, cu patrunjel verde deasupra. Se serveste cald.