Jun 9, 2014 - Mancaruri cu carne
Operatii pregatitoare
Baitul se prepara folosind reteta respectiva. Iepurele se tine in bait 12 ore. Ceapa se curata, se spala si se taie felii subtiri (pestisori). Telina radacina, morcovii se spala, se curata si se taie marunt. Arpagicul se opareste si se curata. Ciupercile proaspete se curata, se spala in mai multe ape reci si se taie lame. Cand se folosesc ciuperci conserva se scurg de lichid, se spala, se trec prin jet de apa rece si se taie lame. Costita afumata se taie cuburi. Faina se cerne.
Tehnica prepararii
Iepurele se scoate din bait, se zvanta, se portioneaza si se sareaza. Carnea se inabusa in ulei (100 g) si apa (100 ml), circa 15-20 minute. Se adauga ceapa, morcovi, telina radacina, foi de dafin, cimbru, usturoi, bait (1 kg) si se fierb 15-20 minute. Se adauga sangele de iepure, faina dizolvata in 50 ml apa, 150 ml vin si se fierb circa 10 minute. Carnea se scoate, iar sosul se strecoara prin sita. In sosul obtinut se adauga coniac, 100 ml vin si piper macinat. Separat costita se prajeste in ulei (50 g) si se scoate separat. In uleiul ramas se adauga arpagic si ciuperci, se inabusa, apoi se amesteca cu costita prajita. Carnea se asaza in tava, se adauga ciuperci, costita si arpagic, sos si se introduce in cuptor pentru circa 10-15 minute.
Prezentarea si servirea
Preparatul se prezinta pe platou sau farfurie. Se serveste cald.