Dec 15, 2010 - Supe/Ciorbe
Weekend-ul ce a trecut am avut o pofta nebuna de a gati neaos, romaneste. Am avut un pui de curte la indemana si i-am facut figura... O ciorbita, o friptura si un pilaf, extraordinar de gustoase.
Am pus carnea de pui la fiert in apa rece.
Am indepartat spuma (ce-i drept nu a avut prea multa, deci a fost destul de curat puiul) si dupa ce s-a patruns nitel carnea am adaugat pe rand ceapa, morcovul, cartofii si ardeiul taiate cubulete.
Spre final am adaugat suc de rosii si bors (dat intr-un clocot inainte), sare si am presarat si patrunjelul tocat marunt.
Am servit-o in vase de lut cu ardei iute murat, paine de casa si cu o gura de tuica...
Pofta buna va spun si voua!