May 17, 2014 - Supe/Ciorbe
Operatii pregatitoare
Puii se curata, se trec prin flacara si se spala. Morcovii, telina, pastarnacul, patrunjelul radacina si ceapa se curata, se spala si se taie marunt. Orezul se alege de impuritati, se spala si se fierbe. Ouale se spala, se dezinfecteaza, se trec prin jet de apa rece si se separa galbenusurile de albusuri. Mararul verde se spala si se taie marunt. Lamaia se spala si i se extrage sucul.
Tehnica prepararii
Carnea se fierbe in apa (circa 3 l) cu sare si se spumeaza. Se adauga morcovi, telina, ceapa, pastarnac, patrunjel radacina si se fierb 20 minute. Carnea fiarta se scoate separat si se portioneaza. Cand legumele sunt fierte, se adauga orez si compozitia formata din smantana sau iaurt, faina, sare si galbenusuri si se fierb circa 10 minute. Se adauga suc de lamaie si marar verde si se mai fierb 5 minute.
Prezentarea si servirea
Ciorba se prezinta in bol, supiera sau cana. Se serveste fierbinte.