Jun 10, 2014 - Dulciuri
Operatii pregatitoare
Ouale se spala, se dezinfecteaza, se trec prin jet de apa rece, la 3 bucati oua se separa albusurile de galbenusuri. Miezul de nuca se alege si se macina cu masina speciala de nuci. Pesmetul se cerne. Faina se cerne pe planseta, in mijloc se pun 2 oua (100 g), sare si 50 ml apa si se framanta o coca de taitei, de consistenta potrivita, care se lasa in repaus, 15 minute. Coca de taitei se intinde in foi subtiri, se lasa sa se zvante, se face sul si se taie fin. Taiteii se lasa sa se usuce si se cern de faina.
Tehnica prepararii
Laptele se fierbe cu zahar, când da in clocot se introduc taiteii. Se continua fierberea la foc moderat, amestecand continuu. Cand taiteii sunt fierti, se lasa sa se raceasca. Taiteii fierti se amesteca cu jumatate din cantitatea de miez de nuca, zahar vanilat, galbenusurile si albusurile batute spuma. Compozitia obtinuta se asaza intr-o tava unsa cu margarina sau unt, si tapetata cu zahar. Se niveleaza suprafata, se presara miez de nuca (50 g) si se coace la cuptor cu temperatura moderata, 20-30 minute. Budinca coapta se lasa sa se raceasca putin si se portioneaza. Sosul se prepara astfel : galbenusurile de ou se bat la cald cu zahar, când compozitia se ingroasa se adauga treptat lapte cald, amestecând continuu. Se fierbe pana ce se ingroasa, se adauga rom si zahar vanilat.
Prezentarea si servirea
Preparatul se prezinta pe platou sau farfurioara. Se serveste cald, cu sos deasupra.